Sfântul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie)

Sfântul Nicodim de la Tismana s-a născut în Macedonia, la Prilep. Mama sa era una din fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi şi ţarii bulgari. Nu se cunoaşte exact anul naşterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este că s-a născut prin 1320.

Fiind de os domnesc, se va bucura de instruire în mediul bisericesc. La Decani, lângă Prilep tocmai se construia biserica „Visoki Decani”. „Iar sântul Botezat fiind dupre obiceiul creştinesc, şi crescut întru buna pedepsire, şi temere de D-deu şi a iubirei în tânără vrâstă a prunciei sale, dat a fost de părinţii lui la învăţătura cărţei. Şi isteţ fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învăţat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, şi gramatica cea slovenească, foarte bine şi desăvârşit”.

În 1335 Nicodim întâlneşte monahii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Decani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire îi va releva drumul pe care îl va urma în viaţă. Pleacă la Muntele Athos pentru a-şi desăvârşi instruirea. Este primit ca frate la Lavra Hilandar. În 1338 primeşte numele de Nicodim. În 1341 este hirotonisit ierodiacon, iar în 1343 ieromonah. Mai târziu ajunge protrosinghel. După moartea egumenului mănăstirii este ales în fruntea obştii călugăreşti de la Hilandar.

În 1375 Nicodim este solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346, ca urmare a declarării unilaterale a Patriarhiei Sârbeşti. Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul şi ale sfântului Mucenic Teofil, moaşte care se află şi astăzi la Mănăstirea Tismana, şi l-a făcut arhimandrit.

Se stinge din viaţă în 26 decembrie 1406 şi a este înmormântat în pridvorul Mănăstirii Tismana. Moaştele sale s-au păstrat, un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse, se presupune că acum sunt la Mitropolia din Muntenegru, la Tismana râmânând doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă.

Sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/Nicodim_de_la_Tismana
Icoana: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Sf_Nicodim_de_la_Tismana.jpg

Coloniile macedo-române din Ungaria și tinerețea mitropolitului Șaguna

Luceafărul, nr. 6, 1909, 129-133 (link to .pdf file)

Brothers Manakia: Scene from Aromanian primary school in Pindus, village of "Abella"

http://youtu.be/Y6-_qqtlB70
Frații Manakia: O scenă din învățământul primar aromânesc din Pind, comuna "Abella", Epir
Uploaded by Avdhela, the Cultural Aromanian Library - www.proiectavdhela.ro

Brothers Manakia: Party at an Aromanian fair in the Pindus mountains

http://youtu.be/jXrQ7SOExNk
Frații Manakia: Scenă de petrecere la un bâlci aromânesc din Pind
Uploaded by Avdhela, the Cultural Aromanian Library - www.proiectavdhela.ro

Viaţa Sfântului ierarh Andrei Şaguna (Documentar Trinitas TV)

http://youtu.be/11Asv_kIgmE
© Trinitas TV: Viaţa Sfântului ierarh Andrei Şaguna (Documentar Trinitas TV)

Mihai Eminescu şi lumea aromânească I

Mihai Eminescu şi lumea aromânească I - blogul Dhyeata
COLECȚIA ZIARULUI „TIMPUL” (1878 - 1882) și „CURIERUL DE IAȘI” (1876).
Variantă digitalizată de Editura Predania / Proiect Avdhela

Documente istorice: 1838 şi 1905

(i) Anul 1838: Prima şcoală românească în Macedonia… - blogul Dhyeata
(ii) Documente diplomatice- luna iulie (1905) - Dhyeata
(iii) Imagine (click to enlarge): "Dit Arhivele Nationale ali Romaniei, 2 carti di fuverii di la bandele di antartsi gretsi tra reprezentantsii armanilor dit partida pro-romaneasca 1905, regionlu Veria. (pi daco-romaneshte)" - sursa: Aromanians (Vlachs)/facebook
In English: read a 2003 historical overview on aromanians in Greece, written by Thede Kahl.

Şcoli înfiinţate de Andrei Şaguna

Cotidianul LUMINA - Ediţia de Transilvania, Joi, 19 Mai 2011

Un mitropolit în conştiinţa românilor ardeleni :
Şcoli înfiinţate de Andrei Şaguna
Pr. prof. acad. Mircea Păcurariu

Mitropolitul Andrei Şaguna în conştiinţa românilor ardeleni

Cotidianlul LUMINA, Ediţia de Transilvania|Joi, 07 Aprilie 2011
Mitropolitul Andrei Şaguna în conştiinţa românilor ardeleni :
Andrei Şaguna şi Revoluţia de la 1848
Dr. Sebastian Dumitru Cârstea

(image source)

Spicuiri: Arta muzicii bizantine la Anton Pann

Cotidianul Lumina - Ediţia de Transilvania
Luni, 21 Februarie 2011
„Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti“:
Arta muzicii bizantine la Anton Pann
Adrian Dobreanu

1 Decembrie 1918 - Ziua națională a României

Alba Iulia Resolution.jpg
Resolution of the National Assembly in Alba Iulia, December 1, 1918 (Rezoluţia Marii Adunări)

King and queen of Romania, with generals and ministers, in Transylvania, 1921

Articole recente despre aromâni în Cotidianul Lumina

Articole recente despre aromâni în Cotidianul Lumina:

• Bisericile aromânilor din Pind de Adrian Nicolae Petcu (4 Noiembrie 2010)

• O fortăreaţă a Ortodoxiei: Cetatea Moscopolei, unde credinţa n-a murit de Maria Dobrescu (5 Noiembrie 2010)

Biserica Sfântul Nicolae din Moscopole

„Norocul domnului“ şi disputele privind sfinţenia lui Ştefan cel Mare

Documentar - Ziarul Lumina
Duminica, 4 Iulie 2010
„Norocul domnului“ şi disputele privind sfinţenia lui Ştefan cel Mare
dr. George Enache

Imagine: Ştefan cel Mare - după Evangheliarul de la Humor

The wars of the Balkan Peninsula

The wars of the Balkan Peninsula: their medieval origins
By Alexandru Madgearu and Martin Gordon
Rowman and Littlefield, 2008 - 233 pages



Within the book, a discussion on Vlachs (Aromanians) can be found here (p. 159)

Câteva articole recente despre aromâni

Câteva articole recente despre aromâni:

• In Ziarul Lumina: 23.03.1914, martirii românilor de la Coriţa
• In Ziua de Vest: Aromânii vor să fie minoritari cu orice preţ
• In Ziarul Financiar: Aromânii balcanici şi bandele greceşti

"Viaţa mea zbuciumată şi adevărată" de Dumitru Caragiu (1904-1983) (IX - XII)

Partea a IX-a , Partea a X-a  , Partea a XI-a şi Partea a XII-a - publicate în premieră pe agonia.ro de Florin Caragiu: "Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983).  


Am să vă spun ceva care m-a pus pe gânduri. Chiar pe creasta muntelui Gisdova era un lac, nu mare, cam de două mii de metri pătraţi, cu apă foarte adâncă şi fără nici o mâzgă sau gândaci în ea, curată şi cu pietriş. Lumea de acolo spunea că în lac este un stihiu care zbiară ca un berbec şi este viu, de culoare neagră de tot. Spuneau bătrânii că mai înainte cu o sută de ani un cioban păştea oile lângă lac şi a ieşit stihiul din lac şi s-a împerecheat cu mai multe oi şi toate oile au fătat miei negri şi mult mai frumoşi decât ceilalţi miei. Când au fătat oile prin locurile calde, spre Valos, în Grecia veche, totul mergea bine. Dar primăvara au venit iar la munţii Gramos, în masivul Gisdova şi aceste oi păşteau doar pe lângă lac, mereu. Însă, deodată, din lac a ieşit stihiul în chip de berbec şi a început să zbiere ca un berbec şi toţi mieii care erau din rasa lui, când i-au auzit vocea, s-au dus cu toţii la berbec. Cu berbec cu tot s-au dus în lac şi nu s-au mai văzut. Că stihiul ăsta, în urmă cu nu ştiu câţi ani, era în comuna Deniscu, comuna mea de naştere, şi muntele nostru din Deniscu era numai şes, nu exista nici o râpă.

"Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983) (VIII)

Partea a VIII-a - publicată în premieră pe agonia.ro de Florin Caragiu: "Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983) (VIII)

O dată, când să vină timpul să ne ducem la munte, eu aveam pe atunci vreo optisprezece ani, m-am dus cu oile pe munţii Gramos. Era pe acolo numai şes, locul era gol-goluţ, nu avea nici un pom. Foarte frumos munte, ziceai că aicea ţi-ai dori să mori. Turma pe care o păşteam număra opt sute de oi. În luna mai am tuns oile şi am chemat şi alţi câţiva oameni să ne ajute la tuns, dar cei chemaţi, când au văzut oile aşa de frumoase şi grase, au zis: „Vai, ce oi frumoase aveţi!” şi s-au deocheat oile. Nici n-am terminat de tuns, că au şi murit patru dintre cele mai frumoase. Ca să vedeţi ce înseamnă ochiul omului!

O dată, tovarăşul meu a plecat acasă şi eu i-am luat cârligul. Era lung de vreo doi metri şi cam subţire la vârf. Nu ştiu cum am alunecat şi am rupt cârligul cam la vreo zece centimetri. Cârligul acum s-a făcut şi mai bun, dar a doua zi vine tovarăşul meu: „Bună ziua!” „Bună ziua!”, i-am răspuns şi când vede cârligul că s-a făcut mai mic, s-a supărat foc. A început să mă ameninţe că mă omoară şi a început să dea în mine. El avea patruzeci de ani, iar eu vreo şaptisprezece. Eu îi spun frumos, că eram şi mult mai mic ca vârstă: „Domnule Vasile, pentru un cârlig să ne luăm la bătaie, nu-i frumos!”

"Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983) (VII)

Partea a VII-a - publicată în premieră pe agonia.ro de Florin Caragiu: "Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983) (VII)

În vara aceea, într-o seară, un urs s-a repezit în oi pe la ora trei noaptea. Αveam doi câini răi şi cu putere pe care îi hrăneam numai cu lapte Dumicot. Când s-au încăierat câinii cu ursul, acesta ţipa că îi rupeau pielea câinii, dar şi ambiţios ursul. Cu toţi câinii care îl rupeau la spate, prindea câte o oaie şi o arunca într-o râpă. Când a văzut bunicul că deşi câinii îl rupeau pe urs, acesta nu pleca şi zdrobea mereu oi, a luat doi tăciuni aprinşi, s-a apropiat de urs şi i-a trântit ursului tăciunii cu foc. Atunci ursul s-a speriat şi a luat-o la fugă. Aşa am scăpat de urs. Dar ce să vezi? Când s-a dus bunicul să vadă, erau mai mult de douăzeci de oi aruncate în râpă, zece din ele moarte, iar restul cu picioarele rupte şi bolnave. Spuneau cei bătrâni că nu ţin minte să se mai fi întâmplat aşa ceva.

Am avut o dată un câine care nu se lăsa până nu-l trântea pe lup. Dar era şi o lupoaică pe care nu o muşca, doar se ducea pe lângă ea. Norocul meu era că nu mânca lupoaica oi. Era cuminte şi de multe ori o vedeam prin preajmă. S-a împrietenit şi cu noi, oamenii. Dacă am văzut că nu strică nimic, n-am vrut s-o împuşcăm, că pe atunci aveam armă. Căci nu întotdeauna aveam armă, fiind interzise de lege.

Să vă povestesc acum altceva. Într-o vară au apărut prin regiunea noastră nişte hoţi.

"Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983) (VI)

Partea a VI-a - publicată în premieră pe agonia.ro de Florin Caragiu: "Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983) (VI)

Altă dată, tot acolo, pe la ora trei noaptea vine o ceată de lupi drept în oi, dar câinele, fără frică, sare drept pe ceata de lupi. Atunci l-au apucat mai mulţi lupi şi îl duceau în gură spre deal. Eu imediat am luat un tăciune de la foc şi când am tras spre lupi, s-a făcut o flacără mare. Lupii, când au văzut flacăra, i-au dat drumul câinelui. Dacă pierdeam câinele, ne ardea focul! Vine câinele, săracul, muşcat de urechi, de buze, dar s-a vindecat şi tot fără frică a rămas, ba şi cu mai mult curaj se repezea la lupi acest câine. Pe cât era de mare, pe atât era şi de uşor.

Nişte ciobani mi-au oferit cincizeci de oi ca să le dăm câinele, să alegem din toate oile pe cele care ne plac. Dar cum să dai un câine aşa de bun, că într-o lună puteau să ne mănânce lupii o sută de oi. Ziua îl ţineam legat, căci era rău. Dacă venea cineva fără să strige de departe, îl sfâşia câinele.

Într-o seară vin doi hoţi să fure oi, noaptea pe la ora trei-patru. Unul dintre hoţi venea pe o parte să facă zgomot, ca să meargă câinele spre el, iar cel de-al doilea să fure. Dar hoţii nu au ştiut ce fel de câine avem şi atunci câinele s-a repezit la cel care venea să fure, nu la cel care făcea zgomot. Câinele a sărit drept pe gâtul lui şi l-a pus jos, dar hoţul a apucat şi s-a acoperit cu haina. Eu când am auzit că câinele a mârâit tare: „M,m,m!” şi a tăcut, mi-am dat seama că se întâmplă ceva. Când m-am dus, mare mi-a fost mirarea când văd cum câinele stă cu picioarele peste ceva negru. Mă dau mai aproape şi ce văd? Un om acoperit la cap cu paltonul. Am dat câinele la o parte şi haina de pe om. L-am cunoscut imediat de unde este şi i-am spus: „Bine, măi, nebunule, ce vrei să-ţi fac acuma? Cheamă-l şi pe celălalt!” „Nu, că eu sunt singur.” „Lasă minciuna, te rog, că te leg şi te ţin legat până mâine.” Atunci l-a chemat de a venit şi celălalt, dar i-am speriat puţin că îi duc la poliţie. La urmă i-am iertat, că s-au rugat aşa de mult!

"Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983) (V)

Partea a V-a - publicată în premieră pe agonia.ro de Florin Caragiu: "Viaţa mea zbuciumată şi adevărată", de Dumitru Caragiu (1904-1983) (V)

Într-o vară, eram la munte şi au apărut nişte haite de lupi, cum nici bătrânii nu mai pomeniseră. Domnule, aproape că au mâncat toţi câinii cei buni, dar ce să mai vorbesc despre oi, capre sau vaci, nici nu le ştiu numărul câte au mâncat aceşti lupi! Lupii aveau năravul că nu mâncau un animal, cât le trebuia să se sature şi apoi să plece, ci îşi băteau joc de animale, doar le prindeau de gât şi le omorau. Dacă găseau o sută de oi, pe toate le omorau. În schimb, mâncau doar una.

Un cetăţean, săracul de el, avea cinci iepe şi doi cai. Pe câteşişapte i-au omorât lupii. Când se scoală dimineaţa, găseşte toate vitele moarte, muşcate doar de gât. Doar dintr-un cal au mâncat ceva. Să înnebunească săracul de om!