"Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică". Autor: Leonard Velcescu

"Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică". Autor: Leonard Velcescu

Sursa: blogul lui Florin Caragiu

Un interesant studiu despre iconografia dacilor în sculptura romană, apărut la Éditions Les Presses Littéraires (2008), îl constituie teza de doctorat susţinută de istoricul Leonard Velcescu la École Pratiques des Hautes Etudes – Sorbona, Paris. Este vorba despre volumul intitulat „Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică”. Aceste cercetări de iconografie antică a României, deschizătoare de drum, se intenţionează a fi parte dintr-un „Corpus cu toate statuile de daci cunoscute până în prezent”.
Autorul pune în evidenţă trăsăturile tipologice ale acestor reprezentări ale dacilor, diferenţiindu-le de cele ale altor „barbari”, descriind contextul istoric şi cultural în care ele au luat naştere şi chiar problema restaurării lor, efectuată în majoritatea cazurilor la începutul secolului al XVII-lea. Se ridică întrebarea cu privire la rolul estetic al numeroaselor statui de daci din Forul lui Traian, luându-se în considerare atitudinea generală a romanilor faţă de popoarele cucerite şi gestul „unic” de „omagiu” adus de cuceritori dacilor învinşi, un popor demn de respectul şi admiraţia romanilor, înzestrat cu un considerabil tezaur de virtuţi umane şi bogăţii materiale. „Niciodată romanii nu au realizat un asemenea număr de statui de o aşa proporţie pentru a reprezenta popoarele barbare”, remarcă autorul, cu atât mai mult cu cât în general „romanii simţeau un fel de repulsie vizavi de barbari”. Nu întâmplător, cucerirea Daciei de către Traian, prin influxul de capital material (d. ex. tezaurul aurifer) şi uman (vezi înrolarea dacilor în armata romană) rezultat, a generat în Imperiul Roman sleit un considerabil reviriment economic şi cultural.
Mai mult, Leonard Velcescu remarcă faptul că „din punct de vedere iconografic, aceşti barbari (daci) nu au un aspect de supuşi, de prizonieri, de captivi, ci mai curând au o înfăţişare naturală, calmă, ca şi cum ei ar fi în repaus. Este o poziţie care de altfel se poate vedea încă în zilele noastre, la descendenţii dacilor, locuitorii din anumite regiuni ale României actuale”. Autorul arată că figurile de daci reprezentate „nu sunt niciodată aceleaşi, nu sunt identice sau stereotipe, ci mai degrabă veritabile portrete, destul de diferite între ele”, studii efectuate după modele umane reale, cu obiceiurile lor, felul lor de a fi şi personalitatea lor. Istoricul român observă că „atunci când se ataşează mâinile unui prizonier este pentru a-i reduce mobilitatea” şi prin urmare „este normal ca mâinile prizonierului să fie legate la spate cu lanţuri şi cătuşe”, însă în aceste reprezentări „nu se vede deloc aşa ceva”. Astfel, „mâinile împreunate”, interpretate de unii specialişti ca „mâini legate”, sunt pentru istoricul român o indicaţie legată mai curând de „modul de viaţă” al personajelor reprezentate.
În ce priveşte stilul, tehnica şi aspectul general, aceste compoziţii vin cu un element de noutate în raport cu maniera artei romane sau greceşti obişnuite. „Această poziţie nouă (calmă, naturală, realistă) a personajului, aproape de fiecare dată aceeaşi, ne arată o schimbare, o evoluţie în felul de a reprezenta un personaj în sculptura monumentală antică”. Armonia ansamblului este păstrată fără adăugarea vreunui element de susţinere artificial („mantaua fiecărui personaj foloseşte ca element de consolidare”, fără a mai fi nevoie de „un trunchi de copac, o stâncă etc.”). În ciuda unor trăsături comune ale personajelor reprezentate, nu este în nici un caz vorba despre „reprezentări ale unui model unic, ale unei imagini tip, ci sculpturi făcute după subiecţi reali diferiţi, contemporani cu artiştii realizatori”.
Dacă, după Leonard Velcescu, „originalitatea stilului reprezentării, precum şi alegerea modelului, este un fapt indiscutabil”, „continuitatea acestui stil inovator în arta romană a rămas, după cum se pare, legată exclusiv de reprezentările de daci”, fapt ce va fi, posibil, explicat de „cercetări viitoare”.
Ineditul unui asemenea inventar care „cuprinde aproape toate statuile de daci cunoscute” reiese şi din aceea că „singura lucrare cunoscută în momentul de faţă incluzând o astfel de listă”, este cea semnată de Jutta Pinkerneil, Studien zu den Trajanischen Dakerdarstellungen (Freiburg, 1983) – o lucrare de altfel „lacunară” şi „lipsită de ilustraţii”. „Scopul cercetãrilor mele”, afirma într-un interviu Leonard Velcescu, „este acela de a releva importanţa deosebitã a acestor sculpturi antice – care pentru noi, românii, constituie adevãrate documente de identitate – şi de a le repune la adevãrata lor valoare”.

Florin Caragiu

Vezi şi
"Cu Leonard Velcescu, în căutarea originilor".
"Un mister istoric: Dacii din Roma"