Wednesday, December 26, 2012

Sfântul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie)

Sfântul Nicodim de la Tismana s-a născut în Macedonia, la Prilep. Mama sa era una din fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi şi ţarii bulgari. Nu se cunoaşte exact anul naşterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este că s-a născut prin 1320.

Fiind de os domnesc, se va bucura de instruire în mediul bisericesc. La Decani, lângă Prilep tocmai se construia biserica „Visoki Decani”. „Iar sântul Botezat fiind dupre obiceiul creştinesc, şi crescut întru buna pedepsire, şi temere de D-deu şi a iubirei în tânără vrâstă a prunciei sale, dat a fost de părinţii lui la învăţătura cărţei. Şi isteţ fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învăţat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, şi gramatica cea slovenească, foarte bine şi desăvârşit”.

În 1335 Nicodim întâlneşte monahii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Decani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire îi va releva drumul pe care îl va urma în viaţă. Pleacă la Muntele Athos pentru a-şi desăvârşi instruirea. Este primit ca frate la Lavra Hilandar. În 1338 primeşte numele de Nicodim. În 1341 este hirotonisit ierodiacon, iar în 1343 ieromonah. Mai târziu ajunge protrosinghel. După moartea egumenului mănăstirii este ales în fruntea obştii călugăreşti de la Hilandar.

În 1375 Nicodim este solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346, ca urmare a declarării unilaterale a Patriarhiei Sârbeşti. Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul şi ale sfântului Mucenic Teofil, moaşte care se află şi astăzi la Mănăstirea Tismana, şi l-a făcut arhimandrit.

Se stinge din viaţă în 26 decembrie 1406 şi a este înmormântat în pridvorul Mănăstirii Tismana. Moaştele sale s-au păstrat, un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse, se presupune că acum sunt la Mitropolia din Muntenegru, la Tismana râmânând doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă.

Sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/Nicodim_de_la_Tismana
Icoana: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Sf_Nicodim_de_la_Tismana.jpg

Catavasiile Naşterii Domnului

http://youtu.be/dNfbifY7cQs
Corul Tronos, condus de protopsaltul Mihail Bucă

Monday, October 22, 2012

Thursday, October 4, 2012

Wednesday, July 4, 2012

Constantin Brâncuși

Constantin Brâncuși at Toledo Museum of Art: 
Blonde Negress I (1926)


Friday, May 25, 2012

pariu

Pariu
poem de Florin Caragiu

la şaizeci de ani,
papu câştigă pariul
pus de-o alpinistă
cu un grup de turişti,
că dintre ei niciunul
nu poate sui o porţiune abruptă
mai iute ca ea.


până la ţintă, femeia
o ia pieptiş pe scurtătură,
însă fostul păstor din pind
o taie pe scurtătura scurtăturii.
se-agaţă, în modul cel mai firesc,
de fragile smocuri de iarbă
şi ajunge primul.

vai, domnule,
în ruptul capului n-aş fi crezut asta,
exclamă femeia,
dar, după ce află despre viaţa lui
de mai înainte, nu se mai miră:
ea ştie să-nvingă natura,
bătrânul o are în sânge.

Thursday, March 15, 2012

Brothers Manakia: Scene from Aromanian primary school in Pindus, village of "Abella"


http://youtu.be/Y6-_qqtlB70
Frații Manakia: O scenă din învățământul primar aromânesc din Pind, comuna "Abella", Epir
Uploaded by Avdhela, the Cultural Aromanian Library - www.proiectavdhela.ro

Brothers Manakia: Party at an Aromanian fair in the Pindus mountains


http://youtu.be/jXrQ7SOExNk
Frații Manakia: Scenă de petrecere la un bâlci aromânesc din Pind
Uploaded by Avdhela, the Cultural Aromanian Library - www.proiectavdhela.ro

Tuesday, January 24, 2012

ziua unirii (poem de Florin Caragiu)

ai aşteptat timpul să treacă
ca o ploaie scurtă prin paparudă

din aceste cârpe
umilinţa trage afară o piele subţire
care sudează fiinţe şi lucruri

oboseala a învins mecanismul reflex
ce-ţi amintea de mâna ridicată asupra ta

ce ne uneşte?

acest cer lăsat peste noi
ca un cort în zăpadă? pământul odrăslind
în gura poeţilor ce-au frământat
graiuri topite astăzi pe limbă?

marea care înmoaie
aripa ce-a tras o linie de hotar
prin pânza unui păianjen cu cruce?

urmele de paşi de pe nori?

Viaţa Sfântului ierarh Andrei Şaguna (Documentar Trinitas TV)


http://youtu.be/11Asv_kIgmE
© Trinitas TV: Viaţa Sfântului ierarh Andrei Şaguna (Documentar Trinitas TV)

Monday, January 23, 2012

Biserica azi - Mihai Eminescu şi cultura naţională


http://youtu.be/3SgySCsIJKA
© Trinitas TV: Biserica azi - Mihai Eminescu şi cultura naţională
moderator Vasile Bănescu

Sunday, January 15, 2012

Mihai Eminescu şi lumea aromânească I

Mihai Eminescu şi lumea aromânească I - blogul Dhyeata
COLECȚIA ZIARULUI „TIMPUL” (1878 - 1882) și „CURIERUL DE IAȘI” (1876).
Variantă digitalizată de Editura Predania / Proiect Avdhela